دمشق معلقة الحب ( منير مزيد )

Posted on 28 مارس 2010 بواسطة



دمشق
معلقة الحب / Damascus the Epic of Love / Damasc – Epopeea iubirii
اليوم،
الساعة 12:56 صباحاً‏

دمشق معلقة الحب

•MUNIR MEZYED•

حبيبتي

يا خيوط فساتين سماواتِي الملونة

مطرزة بالرغبة والحنين

من تنهداتك أتنفّسُ عبير الحياة

وفي قرقرة نهدك

يتكوم نزق طفولاتي

دمشق

أنا لا أعطش إلا لحبك

لا أجوع إلا في الغرق

في عينيك الغامضتين

و لا أتلذذ إلا على جلدك الندي

أحن لأستنشاق عطر أنفاسك

أنا أمرر أصابعَي بين خصيلات شعرك

أسند رأسي على صدرك

أحلم في الغرق في حلاوة ينابيعك

فدمي أخضر من زيت أشجارك

لا تزال تَنْمو في تربة الروح

أبتهل لـ شموع أصابعك المضيئة

في عتمة عروبتنا

لفمك المعطر بالياسمين و البرتقال

و أنادي على خيول قلبك

لتصهل عالياً بزهو و افتخار

في القدس و بغداد

حبيبتي

لمَـلِمي

براعم حياتي المبعثرة في الريح

و اعصريها في قوارير عطرك الشهي

أنا …
أنا أحبّك أكثر من الحب

و أشتاق إليك أكثر من الشوق

أحبيني بما يكفي

لأكون عربيا

يتغنى بالخيل و السيف و الشعر

و يخوض آلافَ المعاركِ

لأجل الحب

لأجل امرأة

سرق خاتم عرسها

دمشق

يا إنجيل الحب الأول

من غيرك

يتفيأ تحت سدرة المنتهى

يعبد طريق الله

بالزنابق و الأقحوان

يرعى خراف الحضارة

من ذئب المحيط

و يربي صيصان الضوء

أكاليلا للشهداء

إليكِ

تحج الملائكة والحوريات

و تعبر قوافل الأساطير

محملة بتوابل المعجزات

لأجلك اعتق عنب القصائد

فراولة الأحلام

و شبق البحر

بالسحر و ألغاز الروح

في جرار الحب

و أسكبها تحت أقدامِكِ

لتطئي فوقها

نحو عرش اللذة و الاشتهاء

دمشق

يا أميرة الغابات الوحشية

بكل شذاها الوثني

تعلق أزرار فساتينها نجوما

في السماء

تلهب خيال الشعراء

الأنبياء

و الفرسان

تضاجع خيالاتي

أحلامي

علّني أصير شاعرا

يكتب لها القصائد

حبيبتي

هذا المساء ذهب هباءً

مثل بقية المساءات دون حضورك

الروح آثمة

لم تذق طعم الحب

و الجسد غابة موحشة

خلت من العشب و الأشجار

يموت فيها حشائش الليل

يتصحر فيها كل شيء

حتى الحب

من شح مطرك

ولبن أنهارك

لم يبق غير الموت

ولم يبق للموت أيَّ شيءٍ

يأخذهُ

غير الصقيع و الوحدة

و عذابات التشرد

حبيبتي

كيف تنأى نفسي عن نفسي

و تلوذ إليكِ…؟

بالأمس

حلمت بجيش من الفراشات

في قلبي

سرعان ما نزفت ملحا بسببي

و صارت دموعا

أفتش ، عما أفتش عنه

أرى ما لا يُرى

متسائلاً .. أين أنا

بل من أنا… .؟

الآن، ينبغي للحزن المتورم أن يتحرر

و يصبح أغنية

تستجيب لنداء الحب اللامتناهي

يحدثنا عن المرأة

عن الوطن

و عن الإنسان

 

Damascus the Epic of Love

•MUNIR MEZYED•

My love

You are the colorful threads of the dresses of my heavens

Embroidered with desire and nostalgia

From your sighs

I breathe the fragrance of life

And in the purr of your breast

The unruliness of my childhood is piling…!

Damascus

I hunger and thirst

Only to your love

To sink into your mysterious eyes

Feast on the sweetness of your moist skin

Inhale the fragrance of your sighs

Entangle my fingers in the softness of your hair

Rest my head on your bosom

And dream of drowning in the sweetness of your springs…

For lo! My blood is green from the oil of your trees

Which still growing in the soil of my spirit…!

I hail the Illuminated candles of your finger

In the darkness of Arabism

And your scented mouth with jasmine and orange…

Calling the horses of your heart

To neigh highly with pride and honor

In Jerusalem and Baghdad

My Love, gather the buds of my life

Scattered in wind

And squeeze them in the amphorae of your delicious perfume

For lo! I love you more than love

And long for you more than longing

Love me enough to make an Arab…!

An Arab who praises horses,

Sword and poetry

Wages thousands of battles for love

For a woman whose wedding ring was stolen…

O Damascus

The first bible of love,

It is you who shades under the tree of unseen

Paving the way of God

With lilies and Chrysanthemum

Shepherding the sheep of civilization

Protecting them for the Ocean wolf

Rearing the chicks of light

Wreaths to the martyrs

To you

Angels and fairs do pilgrimage

And the caravans of myths pass by

Carrying the spices of miracles….

For you, I mellow

The grapes of poems

The strawberry of dreams

And the eroticism of sea

With charm and mysteries of the spirit

In the jars of love

Pour them under your feet

To step over them

Lifting you to the throne of delight and desire

Damascus

The princess of the wild forests

With all their pagan breeze

Who hangs the buttons of her attires

In heaven as Stars

To enflame the imagination of poets

Prophets

And knights

Copulating my fantasy

My dreams

So that I may be her poet

Her lover…!

My Love

This evening went in vain

Like the other evenings without your presence

Thus the soul erred

It tasted not the taste of love

While the flesh is dreadful forest

Without pastures and trees

Wherein the night herbs die

And everything is getting desertified

Even love

Due to lack of your rain

And milk of your rivers…!

Nothing remains but death

And nothing remains for death

But frost and loneliness

And woes of exile…!

My Love

How can myself disassociates from itself

Flee from it

Seeking refuge to you …

Yesterday

I dreamt about an army of butterflies

In my heart

Soon they bled salt because of me

And they became tears…

I search

What am I searching for…?

I ask “where am I ..?”

In fact “who am I…?”

Now the swollen grief ought to be freed

Ought to be a song

A song responding to the call of the endless love

Which tells us about woman

About home and man…!

Damasc – Epopeea iubirii

•MUNIR MEZYED•

Iubirea mea,

Tu eşti firele colorate ale hainelor cerului meu

Brodate cu dorinţă şi nostalgie

Din suspinele tale

Respir parfumul iubirii

Şi în vibraţia sânului tău

Se adună nesupunerea copilăriei mele…!

Damasc

Mi-e foame şi sete

Doar de iubirea ta

Să mă cufund în misterioşii tăi ochi

Să mă înfrupt din dulceaţa pielii tale umede

Să inhalez mireasma suspinelor tale

Să-mi încâlcesc degetele în moliciunea părului tău

Să-mi odihnesc capul la pieptul tău

Şi să visez că mă cufund în prospeţimea izvoarelor tale…

Iată! Sângele meu e verde de la uleiul măslinilor tăi

Care încă mai cresc în ţărna sufletului meu…!

Salut lumânările degetelor tale

Aprinse în întunecimea arabismului

Şi gura ta înmiresmată cu iasomie şi portocală…

Chemând caii inimii tale

Să necheze puternic cu mândrie şi onoare

În Ierusalim şi Bagdad

Dragostea mea, adună mugurii vieţii mele

Risipiţi în vânt

Şi stoarce-i în amfora delicioaselor tale parfumuri

Uite! Te iubesc

Mai mult decât iubirea

Şi tânjesc după tine mai mult decât

Dorinţa

Iubeşte-mă într-atât încât să mă faci arab…!

Unul care preţuieşte caii,

Sabia şi poezia

Poartă mii de bătălii din dragoste

Pentru o femeie a cărei verighetă a fost furată…

O, Damasc

Prima biblie a iubirii,

Tu eşti cea care şade la umbra copacului nevăzutului

Pavând calea Domnului

Cu liliac şi crizanteme

Păstorind oile civilizaţiei

Protejându-le de Lupul Ocean

Crescând puii luminii

Jerbe pentru martiri

Îngerii şi zânele merg în pelerinaj

Şi caravanele miturilor trec

Cărând condimentul miracolelor

Pentru tine…

Pentru tine coc eu

Strugurii poemelor

Căpşunele viselor

Şi erotismul mării

Cu farmecul şi tainele spiritului

În borcanele iubirii

Le revărs sub picioarele tale

Să păşeşti pe ele

Să te urce pe tronul plăcerii şi dorinţei

Damasc

Prinţesă a pădurilor sălbatice

Cu toate ale lor brize păgâne

Care-ţi atârni ai hainelor nasturi

În ceruri stele

Să aprinzi imaginaţia poeţilor

Profeţilor

Şi cavalerilor

Împreunează-te cu a mea fantezie

Cu ale mele vise

Încât să pot fi al tau poet

Al tau iubit…!

Dragostea mea

Seara aceasta a trecut zadarnic

Ca şi celelalte în care n-ai fost

Astfel sufletul a păcătuit

Negustând gustul iubirii

Iar trupul devine inspaimantatoare pădure

Fără copaci şi păşuni

În care buruienile nopţii mor

Şi totul se pustieşte

Chiar şi iubirea

Din sete dupa ploaia ta

Şi laptele râurilor tale…!

Nu rămâne altceva decât moarte

Şi nimic nu rămâne pentru moarte

Doar gheaţă şi singurătate

Şi suferinţele exilului…!

Dragostea mea

Cum de-am putut sa ma frang din sinele meu

Zburand din el

Căutând refugiu la tine…

Ieri

Am visat o armată de fluturi

În inima mea

Au sângerat sare din cauza mea

Şi au devenit lacrimi…

Caut

Ce caut…?

Întreb „Unde sunt…?”

De fapt „Cine sunt…?”

Acum preamulta supărare ar trebui să fie eliberată

S-ar cuveni să fie cântec

Un cântec care să răspundă chemarii infinitei iubiri

Care ne povesteşte despre femeie

Despre casă şi despre bărbat…!